Dragostea înseamnă 50/50 – 100 de vouchere pentru copii și părinți
100 de vouchere pentru copii și părinți, create pentru mai multe zâmbete, gesturi frumoase și momente petrecute împreună.
Într-o familie, fiecare are micile lui dorințe. Copilul visează la înghețată, joacă și o seară în care poate sta puțin mai mult treaz. Părintele visează la o cafea băută în liniște, puțin ajutor prin casă sau o zi fără negocieri nesfârșite. De aceea, fiecare voucher are două rubrici: una pentru COPIL și una pentru PĂRINTE, legate de aceeași idee. Se citește și se folosește doar rubrica persoanei care are voucherul.
Setul conține 100 de vouchere pe care le împărțiți între toți cei care se joacă. Fiecare copil participă separat și primește propria parte, la fel ca părintele. Dacă participați un părinte și un copil, fiecare primește câte 50. Dacă participați un părinte și doi copii, fiecare primește câte 33 de vouchere, iar voucherul rămas se păstrează în cutie pentru runda următoare. La fel procedați și când sunt mai mulți copii: împărțiți voucherele cât mai egal între părinte și fiecare copil, iar cartonașele rămase le puneți deoparte.
Este un joc simplu, dar poate deschide multe conversații frumoase. Copiii descoperă bucuria de a oferi și de a ajuta, iar părinții își amintesc cât de mult contează joaca, atenția și promisiunile ținute. La final, nu câștigă cine are mai multe vouchere, ci familia care se bucură de ele împreună.
- Amestecați bine cele 100 de vouchere și împărțiți-le cât mai egal între părinte și fiecare copil, fără să vă uitați la conținut. De exemplu, dacă se joacă un părinte și doi copii, fiecare primește câte 33 de vouchere, iar voucherul rămas se păstrează în cutie pentru runda următoare. Dacă mai rămân și alte vouchere care nu pot fi împărțite egal, puneți-le deoparte până la runda următoare.
- Fiecare voucher are două rubrici: COPIL și PĂRINTE. Te uiți doar la rubrica ta: dacă voucherul este la copil, se folosește rubrica COPIL; dacă este la părinte, se folosește rubrica PĂRINTE.
- Când vrei să folosești un voucher, i-l oferi celuilalt și îi citești cu voce tare rubrica ta. Îl poți folosi când simți că este momentul potrivit: unul pe zi, din când în când sau chiar mai multe într-o zi specială.
- REGULA DE AUR - UN VOUCHER ESTE O PROMISIUNE: când primești un voucher, fă tot posibilul să îl îndeplinești cu drag. Regula este aceeași pentru copii și pentru părinți, pentru că jocul devine frumos doar atunci când fiecare se ține de cuvânt.
- Încercați să îndepliniți voucherul în cel mult 7 zile. Dacă apare un motiv important - sănătate, școală, program sau buget - alegeți împreună o altă zi clară, ca promisiunea să nu fie uitată.
- Fiecare voucher poate fi folosit o singură dată într-o rundă. După ce promisiunea a fost îndeplinită, voucherul se pune înapoi în cutie.
- După ce toate voucherele au fost folosite, amestecați-le din nou și începeți o rundă nouă. Astfel, jocul poate reveni oricând aveți nevoie de puțină joacă, apropiere sau ajutor în familie.
- Înainte de prima rundă, vorbiți câteva minute și stabiliți regulile familiei voastre: cât de des pot fi folosite voucherele, ce limite de buget aveți și ce este potrivit în zilele de școală sau de lucru.
- Voucherele aduc bucurie, dar grija și bunul-simț rămân mereu pe primul loc. Ele nu înlocuiesc regulile casei, responsabilitățile școlare sau ceea ce este sănătos și sigur pentru fiecare.
Nu priviți voucherele ca pe o competiție și nu căutați „cartonașul mai bun”. Cele două rubrici sunt gândite ca o pereche: fiecare oferă o bucurie sau un mic ajutor potrivit vârstei sale. Folosiți-le ca pe un motiv de apropiere, nu de negociere. Iar Voucherul de Aur este la fel de special pentru copii și pentru părinți!